Peste 200 de arme neletale și muniția aferentă, găsite într-o camionetă condusă de un bulgar

Peste 200 de arme neletale și muniția aferentă, găsite într-o camionetă condusă de un bulgar
Publicat: 06/06/2013, 16:03
Actualizat: 30/03/2019, 06:29

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, polițiștii de la punctul de trecere a frontierei Calafat au oprit pentru control o camionetă condusă de un cetățean bulgar în vârstă de 39 de ani.

Acesta transporta, conform declarațiilor, textile, ceramice și parfumuri din Bulgaria, pentru o firmă din Slovacia.

În urma controlului camionetei, oamenii legii au descoperit 15 cutii în care se aflau 10.000 cartușe, 170 de pistoale marca Zoraki și 40 revolvere marca Zoraki.

„În urma controlului de frontieră la mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în partea din față a camionetei, printre marfa declarată, 15 cutii în care se găseau arme neletale și muniția aferentă acestora. Pentru armele și muniția descoperite, șoferul nu deținea avizul de tranzit eliberat de structura teritorială a Poliției de Frontieră, în conformitate cu prevederile legale, fapt pentru care acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Cetățeanul bulgar este cercetat în prezent pentru trafic ilicit de arme și muniții, dar și contrabandă calificată, la finalizarea cazului urmând să fie luate măsurile legale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Cresc pensiile și salariile după alegeri. Cine sunt românii care vor beneficia de sute de...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Belarus şi Rusia vor efectua noi exerciţii militare cu arme nucleare
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
A murit un nume uriaș. Am pierdut o legendă. Drum lin spre stele!
Elena Lasconi spulberă USR. Este bomba anului în politică
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Neuronii „prezic” viitorul chiar în timp ce noi dormim
×